Noi reglementări privind tranzacțiile imobiliare. MDM Group a anunțat că din 11.12.2025 a intrat în vigoare legea privind limitarea avansurilor în convențiile de rezervare și în promisiunile de vânzare-cumpărare încheiate cu dezvoltatorii imobiliari.

Principalele modificari
- promisiunea de înstrăinare a unei unități individuale din cadrul condominiului viitor sau locuinței individuale viitoare se poate face numai după:
- notarea autorizației de construire în cartea funciară;
- realizarea operațiunii de preapartamentare pentru condominiile viitoare și
- deschiderea cărților funciare pentru unitățile individuale reprezentând bunuri viitoare.
- orice promisiune de vânzare/cumpărare se va încheia numai în formă autentică, după notarea autorizației de construire în cartea funciară și după obținerea în prealabil a extrasului de carte funciară pentru unitatea individuală viitoare sau, după caz, pentru locuința individuală viitoare; notarii vor avea obligația expresă de a cere notarea în cartea funciară a promisiunii;
- convențiile de rezervare se pot încheia pe o perioadă maximă de 60 de zile, iar avansul perceput în această fază nu poate fi mai mare de 5% din preț, sub sancțiunea nulității absolute a convenției; dacă după cele 60 de zile nu se încheie o promisiune sau chiar contractul de vânzare-cumpărare, iar culpa este exclusiv a dezvoltatorului, atunci acesta e obligat să restituie integral acel avans de până la 5% în maximum 30 de zile.
Completările aduse Legii cadastrului, respectiv prevederile care privesc operațiunile de preapartamentare, care se vor face în baza unui act autentic întocmit potrivit documentației cadastrale de preapartamentare recepționate de oficiul teritorial vor intra în vigoare din 8 martie 2026.
„Până la data intrării în vigoare a prevederilor art. 26 alin. (9)-(11) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, notarea în cartea funciară a autorizației de construire pentru unitățile individuale bunuri viitoare din cadrul condominiilor viitoare se face în mod separat pentru fiecare unitate individuală viitoare menționată în autorizația de construire și documentația aferentă acesteia”, prevede legea.
Cadru legal:
Legea nr. 207 din 8 decembrie 2025 pentru modificarea art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, precum și pentru completarea art. 26 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, MO nr. 1133 din 8 decembrie 2025

