INFO MDM: Masuri fata de operatorii economici care incalca repetat regulile anti-COVID

0

Leider ist der Eintrag nur auf Rumänisch verfügbar. Der Inhalt wird unten in einer verfügbaren Sprache angezeigt. Klicken Sie auf den Link, um die aktuelle Sprache zu ändern.

 

MDM GROUP informează că operatorii economici care încalcă repetat măsurile anti-COVID vor fi sancționați cu închiderea temporară a activității, potrivit unui act normativ promulgat recent. Prezentăm în continuare prevederile Legii nr. 295/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Principalele prevederi:

Potrivit actului normativ, Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

I.1. După articolul 66 („Contravenții”) se introduce un nou articol, articolul 661, cu următorul cuprins:

„(1) În cazul repetării la același sediu principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă, a contravenției prevăzute la art. 65 lit. q), de către conducătorul unui operator economic, pe lângă sancțiunea contravențională principală prevăzută la art. 66 lit. b), agentul constatator dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea fără respectarea condițiilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f).”

Observație: La art. 65 lit. q) din Legea nr. 55/2020 este prevăzută contravenția pentru nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici a condițiilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f) referitoare la desfășurarea activității acestor instituții sau operatori economici.

2. Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare menționate mai sus se materializează prin afișarea de către agentul constatator, în locuri vizibile în interiorul sediului închis temporar, a următorului mesaj: „Acest spațiu este închis temporar, până la data de… inclusiv, din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19.”

3. În cazul în care operatorul economic nu respectă sancțiunea contravențională complementară menționată la pct. 1, orice persoană care are calitatea de agent constatator al contravenției prevăzute la art. 65 lit. q) aplică, pentru durata rămasă, sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.

4. În cazul în care constată săvârșirea contravenției prevăzute la art. 65 lit. r), pe lângă sancțiunea contravențională principală prevăzută la art. 66 lit. c), agentul constatator dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 30 de zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea suspendată temporar prin măsurile stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f).

Observație: La art. 65 lit. r) din Legea nr. 55/2020 este prevăzută contravenția pentru nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f) referitoare la suspendarea temporară a activității acestor instituții sau operatori economici.

5. Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare prevăzute la pct. 4 se materializează prin aplicarea de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.

II. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către: (…) „c) agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi, polițiștii locali, pentru contravențiile prevăzute la art. 65 lit. d), e), g), h), i), j), k), l), m), n), o), q) și r);”.

III. Prin derogare de la dispozițiile art. 32 alin. (3) din OG nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii nu suspendă executarea sancțiunilor contravenționale complementare aplicate potrivit art. 661.

Legea nr. 295/2021 intră în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial si anume 24 decembrie 2021.

Cadru legal:

Legea nr. 295/2021, Monitorul Oficial nr. 1.183 din 14 decembrie 2021

MDM Group

LIKE.

Leave A Reply