INFO MDM: Termenul de depunere al Declarației unice este 16 iulie 2018

0

MDM Group va informeaza ca termenul de depunere al Declarației unice este 16 iulie 2018. Declaraţia se completează şi se depune pentru veniturile din 2017. Persoanele care au avut venituri exclusiv de natură salarială NU depun această Declaraţie.

Astfel, în cazul în care ați realizat venituri, în anul 2017, provenind din:

a) activități independente;

b) cedarea folosinței bunurilor, cu excepția veniturilor din arendă;

c) activități agricole pentru care venitul net se stabilește în sistem real;

d) piscicultură și/sau silvicultură;

e) transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului financiar;

f) jocuri de noroc realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanță și festivaluri de poker;

g) alte surse, pentru care contribuabilii au obligația depunerii declarației.

Potrivit MDM Group, persoanele care au realizat venituri din mai multe surse sau categorii de venit pentru care există obligația depunerii declarației unice vor completa câte o secțiune pentru fiecare categorie și sursă de venit, atât pentru veniturile realizate în anul 2017, cât și pentru veniturile estimate pentru anul 2018 (respectiv secțiunile referitoare la datele privind veniturile realizate, pe surse și categorii de venit din România sau din străinătate și/sau datele privind impozitul pe veniturile estimate, pe surse și categorii de venit), utilizând și „Anexă nr. …. la Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, care se atașează la declarația unică.

Formularul Declarației Unice poate fi depus online, prin Spațiul Privat Virtual (SPV).

Ghidul de completare îl puteți accesa prin link-ul de mai jos:

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/DU_PF_OPANAF_1155_2018.pdf

 

LIKE.

Leave A Reply