INFO MDM: Facilitati privind plata chiriei pe perioada aferenta starii de urgenta

0

Извините, этот техт доступен только в “Румынский”. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

MDM Group informează că în M.O. 425 din 21.05.2020 a aparut Legea nr. 62 din 20 mai 2020 privind aplicarea unor facilităţi de la plata chiriei pentru perioada aferentă stării de urgenţă.

Astfel, locatarii (chiriasii) beneficiari ai legii sunt operatori economici, practicanţi ai profesiilor liberale, entităţile juridice de drept privat, a căror activitate a fost întreruptă sau ale căror venituri sau încasări au scăzut cu cel puţin 15% în luna martie 2020 faţă de media ultimului an calendaristic în perioada de aplicare a stării de urgenţă, persoanele fizice afectate economic direct sau indirect în perioada de aplicare a stării de urgenţă, pot amâna la cerere, fără plată de dobânzi şi penalităţi, plata chiriei pentru folosinţa imobilelor înregistrate ca sedii, puncte de lucru sau locuinţe.

Plata chiriilor către locatori pentru categoriile de locatari prevăzute mai sus va fi efectuată de către organul fiscal teritorial competent, în contul locatorilor la cererea locatarilor.

Cererea locatarului va fi însoţită de următoarele:

a) contractul de locaţiune între locator şi locatar;

b) act adiţional între locator şi locatar la contractul de locaţiune, care va conţine următoarele:

— acordul părţilor pentru amânarea plăţii chiriei, durata perioadei de amânare a plăţii chiriei, suma aferentă acestei perioade de amânare;

— datele de identificare ale locatorului şi locatarului;

— datele contului bancar al locatorului în care urmează a se face plata de către organul fiscal teritorial competent;

— data semnării şi semnăturile ambelor părţi;

c) orice fel de act al locatarului care dovedeşte imposibilitatea plăţii chiriei în perioada specificată în actul adiţional dintre locator şi locatar.

Pot face cerere de plată către operatorul fiscal teritorial competent locatorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) chiria lunară specificată în actul adiţional dintre locator şi locatar specificat la lit. b) de mai sus este mai mică, cel mult egală cu chiria din luna februarie 2020;

b) valoarea chiriei lunare din actul adiţional este de maximum 10.000 RON pentru operatorii economici pentru fiecare locaţie şi maximum 2.000 RON pentru persoane fizice pentru o singură locaţie.

In anul 2020 nu sunt venituri impozabile veniturile din cedarea folosinţei bunurilor imobile obţinute în baza unor contracte de închiriere/subînchiriere sau uzufruct.

Contribuabilii care beneficiază de aceste prevederi sunt aceia care reduc pe perioada anului 2020 contravaloarea folosinţei bunului imobil, stabilită în bani şi/sau în natură, potrivit contractului încheiat între părţi, cu cel puţin 30% faţă de contravaloarea folosinţei bunului imobil aferentă lunii februarie 2020.

Perioada pe care contribuabilii pot beneficia de neimpozitare este perioada pe care s-a negociat scăderea contravalorii folosinţei bunului imobil, dar nu mai mult de 31 decembrie 2020.

In anul 2020 nu intră în plafonul de calcul anual definit la art. 170 alin. (2) C. fisc (12 salarii minime brute pe tara) contravaloarea folosinţei bunului imobil, stabilită în bani şi/sau în natură, potrivit contractului încheiat între părţi, redusă cu cel puţin 30% faţă de contravaloarea folosinţei bunului imobil aferentă lunii februarie 2020.

De aceste prevederi beneficiază şi persoanele fizice care în anul 2019 au realizat venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere şi, începând cu anul 2020, au calificat aceste venituri în categoria veniturilor din activităţi independente.

În cazul contribuabililor plătitori de impozit pe profit şi ai celor care datorează impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, veniturile din cedarea folosinţei bunurilor imobile obţinute în baza unor contracte de închiriere/subînchiriere sau uzufruct sunt impozabile doar în proporţie de 80% din valoarea lor. Contribuabilii care beneficiază de aceasta prevedere sunt aceia care reduc pe perioada anului 2020 contravaloarea folosinţei bunului imobil, stabilită în bani şi/sau în natură, potrivit contractului încheiat între părţi, cu cel puţin 20% faţă de contravaloarea folosinţei bunului imobil aferentă lunii februarie 2020.

Locatarii care beneficiază de prevederile noii legi sunt obligaţi să plătească chiriile lunare, a căror plată a fost amânată prin act adiţional între locator şi locatar, organului fiscal teritorial competent, care a plătit aceste chirii locatorului, eşalonat, în rate egale, după perioada în care plata a fost amânată, până la 31 decembrie 2020.

În cazul în care locatarii nu îşi îndeplinesc obligaţia de plata organul fiscal teritorial competent procedează la executarea silită a creanţelor nerecuperate, conform Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Cadru legal: Legea nr. 62 din 20 mai 2020 privind aplicarea unor facilităţi de la plata chiriei pentru perioada aferentă stării de urgenţă publicata in M.O. 425 din 21.05.2020

LIKE.

Leave A Reply