INS: PIB-ul României, MINUS 10,5 la sută în trimestrul II față de aceeași perioadă din 2019

0

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Institutul Național de Statistică informează că faţă de acelaşi trimestru din anul 2019, Produsul intern brut a înregistrat, în trimestrul II 2020, o scădere cu 10,5% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier. Comparativ cu trimestrul I 2020, PIB-ul în T2 a fost, în termeni reali, mai mic cui 12,3%.

În semestrul I 2020, Produsul intern brut a scăzut, comparativ cu semestrul I 2019, cu 4,6%, pe seria brută şi cu 3,9% pe seria ajustată sezonier.

Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial nu s-a modificat, ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul II 2020, faţă de varianta „semnal” publicată în Comunicatul de presă nr. 214 din 14 august 2020.

Estimările “semnal” precum şi cele provizorii ale Produsului intern brut trimestrial sunt afectate de dificultăţile create de criza pandemică şi de instituirea stării de urgenţă şi a stării de alertă. Aceste dificultăţi au fost legate de colectarea datelor de bază care reprezintă intrări pentru conturile naţionale şi s-au concretizat printro creştere a ratei de non-răspuns.

Pentru completarea informaţiilor au fost utilizate surse alternative pentru a diminua, cât mai mult posibil, efectele acestor cauze asupra calităţii indicatorilor produşi. Conform practicii curente, datele publicate astăzi vor face obiectul unor revizuiri, conform calendarului comunicatelor de presă şi a politicii de revizuire a conturilor naţionale publicate pe site-ul INS, pe măsură ce noi surse de date devin disponibile.

La scăderea PIB, în semestrul I 2020 faţă de semestrul I 2019, au contribuit aproape toate ramurile economiei.

Contribuţii negative mai importante:

– Industria (-3,0%), cu o pondere de 19,3% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate sa redus cu 14,1%;

– Activitățile de spectacole, culturale și recreative; reparațiile de produse de uz casnic și alte servicii (-1,1%), cu o pondere de 2,8% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a redus cu 29,1%;

– Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (-0,9%), cu o pondere de 20,1% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a redus cu 4,8%.

Contribuţii pozitive:

– Construcţiile (+0,5%), cu o pondere de 3,7% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 15,5%;

– Informaţiile şi comunicaţiile (+0,7%), cu o pondere de 7,2% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 12,1%;

– Administrația publică și apărare; asigurările sociale din sistemul public; învățământul; sănătatea și asistența socială (+0,2%), cu o pondere de 16,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 1,5%.

Impozitele nete pe produs, cu o pondere de 8,6% la formarea PIB, au contribuit cu -0,9% la scăderea PIB, volumul lor reducându-se cu 9,0%.

Consum în scădere

Din punctul de vedere al utilizării PIB, scăderea s-a datorat, în principal cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a redus cu 5,3%, contribuind cu -3,5% la scăderea PIB.

Contribuţii pozitive au înregistrat următoarele componente:

– formarea brută de capital fix, care a contribuit cu +1,2% la rata de modificare a PIB, ca urmare a creşterii volumului său cu 5,8%;
– consumul final colectiv efectiv al administraţiilor publice, care a contribuit cu +0,9% la rata de modificare a PIB, ca urmare a creşterii volumului său cu 8,7%.

O contribuţie negativă la scăderea PIB a avut-o exportul net (-2,3%), consecinţă a reducerii cu 15,1% a volumului exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o scădere mai mică a volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 9,4%.

LIKE.

Leave A Reply