INFO MDM GROUP: Ordonanța amnistiei fiscale a fost publicată în Monitorul Oficial

0

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

La data de 8 august 2019 (joi) va intra în vigoare ordonanța privind instituirea unor facilităţi
fiscale sau așa-numita ordonanță privind amnistia fiscală, informează Dan Mureșan, director general MDM Group.

Dan Muresan, director general MDM Group

Firmele care vor să beneficieze de prevederile ordonanței vor putea depune un plan de
restructurare în baza căruia pot obține înlesniri la plata obligațiilor bugetare principale
(eșalonare sau amânarea dobânzilor și penalităților), conversia în acțiuni a obligațiilor
principale, stingerea obligațiilor bugetare principale prin darea în plată a unor imobile sau
chiar anularea unor obligații bugetare principale (dacă planul de restructurare are succes), spune Dan Muresan.

Facilitățile sunt valabile pentru societățile care au datorii restante mai mari de un milion
de lei la data de 31 decembrie 2018.

Pentru firmele cu datorii mai mici de un milion de lei, actul normativ prevede facilități doar
pentru accesorii (dobânzi și penalități pentru obligațiile principale restanțe la aceeași data).
În ceea ce privește anularea unor obligații accesorii, atât persoanele fizice cât și
persoanele juridice, vor putea beneficia de noile prevederi.

Astfel, prevederie se aplică pentru debitorii:

 persoane juridice, persoane fizice sau entităţi fără personalitate juridică care la data de
31 decembrie 2018 inclusiv au obligaţii bugetare principale restante administrate de
organul fiscal central sub un milion lei.

 persoane fizice sau entităţi fără personalitate juridică, unităţi administrativ-teritoriale
sau subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţiile
publice care au obligaţii bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 de
un milion lei sau mai mari.

[art. 23 alin. 3] Prin obligaţii bugetare principale restante la 31 decembrie 2018 inclusiv se
înţelege:

a) obligaţii bugetare pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată până la 31
decembrie 2018 inclusiv;

b) diferenţele de obligaţii bugetare principale stabilite prin decizie de impunere
comunicate până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, chiar dacă pentru acestea nu
s-a împlinit termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din Codul de procedură
fiscală;

c) alte obligaţii de plată individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa organului fiscal în vederea recuperării la data de 31 decembrie 2018
inclusiv.

[art. 23 alin. 4] Nu sunt considerate obligaţii de plată restante la 31 decembrie 2018 inclusiv:

a) obligaţiile bugetare pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată,
potrivit legii, la data de 31 decembrie 2018 inclusiv;

b) obligaţiile de plată stabilite în acte administrative a căror executare este suspendată
în condiţiile legii, la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Sunt considerate restante la 31 decembrie 2018 inclusiv şi obligaţiile de plată care, la această
dată, se află în oricare dintre situaţiile prevăzute la alin. (4) (a se vedea mai sus), iar ulterior acestei date, dar nu mai târziu de 15 decembrie 2019 inclusiv, înlesnirea la plată îşi pierde valabilitatea sau, după caz, încetează suspendarea executării actului administrativ fiscal.

Pentru obligaţiile prevăzute la alin. (4) lit. b) (a se vedea mai sus), debitorii pot renunţa la
efectele suspendării actului administrativ fiscal pentru a beneficia de anularea dobânzilor,
penalităţilor şi tuturor accesoriilor. În acest caz, debitorii trebuie să depună o cerere de
renunţare la efectele suspendării actului administrativ fiscal până la data de 15 decembrie
2019 inclusiv.

Dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale
datorate bugetului general consolidat, restante la data de 31 decembrie 2018 inclusiv,
se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) toate obligațiile bugetare principale restante la 31 decembrie 2018 inclusiv,
administrate de organul fiscal central, se sting prin orice modalitate prevăzută de lege
până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv;

b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege toate obligațiile bugetare
principale și accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată
cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 și 15 decembrie 2019 inclusiv până la data
depunerii cererii de anulare a accesoriilor;

c) debitorul să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la
data depunerii cererii de anulare a accesoriilor. Această condiție se consideră
îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale,
obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central;

d) debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod
corespunzător a condițiilor prevăzute la lit. a)-c), dar nu mai târziu de 15 decembrie
2019 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.

Cadru legal: OG nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, publicată în M. Of. nr. 648/05.08.2019

LIKE.

Leave A Reply